Despre „Thank you for smoking”
Ecranizat in anul 2005, filmul ,,Thank you for smoking” prezinta o situatie specifica domeniului PR - aceea in care un angajat ce ocupa postul de purtator de cuvant al unei companii reuseste sa capteze publicul consumator de partea produsului pe care il promoveaza, chiar si atunci cand aversiunea fata de acesta capata proportii considerabile.
In aceasta situatie se afla Nick Nailor (Aaron Eckhart) a carui ocupatie consta in promovarea unei companii producatoare de tigari: ,,Big Tobacco”. Depasind respingerea agresiva a senatorului Finistrirre, Nick reuseste un succes remarcabil, bazandu-se pe argumentari solide si convingatoare, in toate aparitiile sale publice. Singurul aspect ce il va face pe acesta sa aiba indoieli de ordin moral in legatura cu profesia lui este fiul sau de 12 ani, caruia doreste sa ii ofere o buna educatie, oferindu-i un exemplu demn de urmat.
Consider ca filmul subliniaza un aspect important al profesiei prezentate, prin realizarea unei legaturi necesare intre job, moralitate si familie. Mai mult decat atat, ,,Thank you for smoking” aduce in prim plan succesul pe care orice om de PR ar trebui sa il aiba intr-o companie, dincolo de orice obstacol.
Pentru tot cei interesati de domeniul PR, dar si pentru cei aflati in cautarea unui imbold in promovarea unei afaceri de succes, acest film este un clasic “must-see”.