Azi am respirat liber pentru prima data dupa mult, mult timp. Ploua usor, deasupra zapezii. Imi placea ca se intunecase usor si mi se parea ca ochii oamenilor stralucesc mai tare in acel semi-intuneric roz-albastrui. Aveam trei frezii in mana si simteam pe piele si in par picaturile reci de apa, prelingandu-se, atingandu-mi si gleznele.
Ma intorceam de la un eveniment sofisticat, in care adulmecasem cele mai fine parfumuri si gustasem bauturi minunate, in care alcoolul ti se mula atat de bine pe papilele gustative, incat aveai senzatia ca bei nectar proaspat. Mi-a placut asa de mult ca am mers cateva minute bune prin ploaie, pe Calea Victoriei, ca nu ma astepta un taxi incalzit, ca eram imbracata prea subtire, ca ma simteam euforica si libera, libera. Aveam trei frezii in mana care sfidau toata iarna, toate dorintele bizare dimprejurul meu. Ma afundam in parfumul de miere al freziilor (ce nume urat, frezie) si simteam in mine o primavara atat de intensa si de insolenta, incat imi venea sa zambesc mai tare cu fiecare pas pe care-l faceam si sa-mi multumesc mie insami pentru deciziile curajoase, niciodata usoare, niciodata intelese de altii, pe care le-am luat, ieri si de-a lungul timpului.
Si zambeam, oamenii se uitau straniu. O femeie care-si plimba cainele a ridicat capul din pamant cand am trecut pe langa ea, a avut o tresarire si mi-a zambit intr-un mod atat de prafuit, incat mi-a fost imposibil sa nu ma bucur amarui. Am trei frezii care s-au deschis odata cu lasarea noptii si soptesc cea mai frumoasa poveste, despre o primavara care a avut insolenta sa se iveasca, de nicaieri, in toiul unei ierni napraznice.
Punct. Si de la capat
Imi place s-o iau de la capat. Nu-mi place sa ma obisnuiesc cu lucrurile care nu-mi surad, alaturi de care nu pot sa impletesc o poveste cu happy-end. Nu-mi plac lucrurile catre care ma indrept cu pasi lenesi, timizi. Inceputurile sunt cele mai vesele clipe dintr-o viata, umbrite doar de sfarsituri care se prelungesc, nevazute, in frumusetea proaspata de dupa punctul relativ.
De fiecare data cand o iau de la capat, imi propun sa nu ma uit inapoi decat pentru a invata, exorcizandu-mi din minte si din suflet orice sentiment de remuscare, dor sau regret. Imi propun, constiincioasa, sa inchid ochii si sa-mi astup urechile in eventualitatea in care trecutul isi va face loc in sufletul meu sub forma nu de dorinta, ci de dor indescifrabil, irational, si sa sorb cu nesat din cupa prezentului, singurul care conteaza, pana la urma. It’s a perfect day, imi spun. Si ma straduiesc sa-mi fac cele mai luminoase planuri, sa ma las coplesita doar de cele mai indraznete ganduri, sa le spun verde-n fata prietenilor care m-au ranit, sa sterg toate pozele care imi aduc aminte de locuri dureros de frumoase, sa-mi triez telefoanele carora le raspund, sa ma inconjor de sinceritate, o sinceritate desueta, prea putin veridica, dar cat se poate de reala.
Dar acum imi propun doar sa fiu eu insami. Sa accept ca nu pot fi altcineva, ca voi continua, probabil, sa cred in aceleasi lucruri, sa iubesc aceleasi lucruri, sa ma arunc orbeste in aceleasi pasiuni, sa-i dau uitarii pe cei care incearca sa ma faca sa ma simt mai putin eu, si mai mult ei. Simt deja cum aerul incepe sa miroasa a primavara!
Abonați-vă la:
Postări (Atom)