Punct. Si de la capat

Imi place s-o iau de la capat. Nu-mi place sa ma obisnuiesc cu lucrurile care nu-mi surad, alaturi de care nu pot sa impletesc o poveste cu happy-end. Nu-mi plac lucrurile catre care ma indrept cu pasi lenesi, timizi. Inceputurile sunt cele mai vesele clipe dintr-o viata, umbrite doar de sfarsituri care se prelungesc, nevazute, in frumusetea proaspata de dupa punctul relativ. De fiecare data cand o iau de la capat, imi propun sa nu ma uit inapoi decat pentru a invata, exorcizandu-mi din minte si din suflet orice sentiment de remuscare, dor sau regret. Imi propun, constiincioasa, sa inchid ochii si sa-mi astup urechile in eventualitatea in care trecutul isi va face loc in sufletul meu sub forma nu de dorinta, ci de dor indescifrabil, irational, si sa sorb cu nesat din cupa prezentului, singurul care conteaza, pana la urma. It’s a perfect day, imi spun. Si ma straduiesc sa-mi fac cele mai luminoase planuri, sa ma las coplesita doar de cele mai indraznete ganduri, sa le spun verde-n fata prietenilor care m-au ranit, sa sterg toate pozele care imi aduc aminte de locuri dureros de frumoase, sa-mi triez telefoanele carora le raspund, sa ma inconjor de sinceritate, o sinceritate desueta, prea putin veridica, dar cat se poate de reala. Dar acum imi propun doar sa fiu eu insami. Sa accept ca nu pot fi altcineva, ca voi continua, probabil, sa cred in aceleasi lucruri, sa iubesc aceleasi lucruri, sa ma arunc orbeste in aceleasi pasiuni, sa-i dau uitarii pe cei care incearca sa ma faca sa ma simt mai putin eu, si mai mult ei. Simt deja cum aerul incepe sa miroasa a primavara!