Din lac in put

Bunului meu prieten, Teodosie Cernea, de profesie arhitect, ii arsese casa de la o tigara. Adormise cu tigara in mina. Nu era o casa prea rasarita, nici din cale afara de modesta ( o mostenise de la parintii Mariei, sotia sa), investise insa enorm in mobilarea ei, cit si in renovarea interioara. Si cum o nenorocire nu vine niciodata singura, Maria ( trezita deodata pe drumuri!) isi luase ( pe ascuns!) copii si plecase la o sora de ei, care locuia in capitala. Aparusera probleme si la serviciu, gresise, se pare, un proiect important si fusese pus pe liber. Nenorocirile il luasera pe nepregatite. Nu se omorise niciodata sa faca economii, sa puna ceva deoparte, cheltuise aproape tot, iar acum dadea din colt in colt. Cit detinuse functia de arhitectul-sef al primaiei il curtasera o gramada de oameni ( care se declarau prieteni!), dar dupa ce fusese dat afara disparusera cu totii, ca si cind i-ar fi maturat vintul. Dormise, la inceput, la niste rude ( care nu-l primisera prea incintate!), apoi la niste fosti colegi ( foarte reticenti si ei!), pentru ca nu mult dupa aceea sa se urce pe bolocul cel mai inalt din oras ( blocul turn) si sa se arunce de acolo sub privirile ingrozite ale trecatorilor. Statuse o vreme si la mine, il compatimisem pentru tot ce i se intimplase, oferindu-i, la un moment dat, sprijin financiar, dar el refuzase, se suparase chiar si plecase. Vestea morti sale violente ma intrista mult, cedase in cele din urma si alesese solutia salvatoare ( cea mai proasta!). Scapase ( ce-i drept! ) de toate, dar scapase si de viata!