Mitrea+Sighişoara=Love(le), cam asta s-ar putea spune când vezi o scenă aşa de înduioşătoare. Bine, minţile bolnave ar putea înţelege cu totul altceva. Ideea este că ministrul Mitrea a prins drag de Sighişoara, locul său natal, o mândreţe de urbe, cea mai faină din tot Ardealul şi din toată ţara. Şi din această frumoasă poveste de dragoste au rezultat construcţii multe în ograda Sighişoarei. Şi se vor mai naşte şi altele dacă relaţia Mitrea+Sighişoara=Love(le) va rezista şi după alegerile de anul acesta.
Niciodată n-am înţeles de ce i se mai spune lui Theodor Stolojan şi Frankenstein. Şi nici acuma nu înţeleg. Dacă privim imaginea alăturată vom descoperi că cea mai potrivită poreclă pentru dânsul ar fi doctor Jekill şi domnul Hyde, care, conform povestirii lui Robert Louis Balfour Stevenson, sunt una şi aceeaşi persoană, numai că după ce bea o poţiune magică de el inventată, calculatul şi blajinul doctor Jekill se transformă în desfrânatul şi violentul domn Hyde. Se pare că aceeaşi chestie se întâmpla şi atunci când a fost făcută fotografia de faţă pentru că Theodor Stolojan a fost surprins în timpul transformării după ce a testat în faţa electoratului sighişorean poţiunea magică care, teoretic ar trebui să-l transforme dintr-un cumsecade doctor (în economie) într-un dezlănţuit domn preşedinte (al României)
Ce legătură poate să existe între Nicolae Ceauşescu (stânga) şi Isaac Newton (dreapta)? Chiar nici una. Pentru că dacă unul a descoperit şi teoretizat gravitaţia după ce i-a căzut un măr în cap, căscatul ălălant n-a fost în stare să sesizeze gravitatea situaţiei din ţară nici măcar după ce a încasat câteva duzini de gloanţe. Bun, şi-atunci ce caută unul lângă altul? Nu ştiu. Aşa erau expuşi în curtea Liceului „Mircea Eliade” astă-toamnă.
„Proletari din toată ţara, urniţi-vă! Lupta de clasă a reînceput! Să stârpim odată pentru totdeauna burghezia şi ciocoimea care ne-au mâncat zilele şi bogăţiile Patriei! Poporul trebuie să ia în propriile mâini ceea ce i se cuvine: Pu… terea şi Averea ţării! Trăiască comunismul! Trăiască lupta de clasă!…” Asta mi-a sugerat opera de artă din imagine, pictată pe gardul din dosul Liceului „Mircea Eliade”. Cred totuşi că lupta de clasă se referă la ceea ce se întâmplă în sălile de curs ale liceului…
Ceea ce vedeţi în această imagine nu este o secvenţă din filmul „Omul păianjen”, ci sunt chiar oameni-păianjeni care, săritori (şi eventual căţărători pe clădiri înalte) precum omologul lor american, s-au decis să salveze lumea din Cartierul Foamea îndemnându-i să consume biscuiţi Rostar… pe care vor trebui să şi-i cumpere singuri de la prăvălii pentru că în ziua de azi nu-ţi mai dă nimeni nimic gratis.
Acesta nu este ceea ce credeţi. Este o variată futuristă a pomului de Crăciun care nu-şi pierde niciodată ceti… cablurile şi ornamentele, ba din contră, an de an i se adaugă altele şi altele, are chiar şi trei beculeţe în trei culori, rezistă excelent la orice condiţii meteorologice şi la orice administraţie locală, mai puţin la cea actuală care se laudă că-l va tăia şi va pune în loc un stâlp ornamental de iluminat public. Aşa că vizitaţi-l până mai aveţi ce. Îl găsiţi la intersecţia şoselei Mihai Viteazu cu strada Plopilor.
Iată şi un ziarist beat, ar putea spune cititorii. Iar eu le-aş răspunde că afirmaţia e falsă din două motive: 1. eu nu sunt ziarist de-adevăratelea (adică nu unu de-ăla cu patalama şi licenţă) şi be. nu sunt beat. Eu sunt eventual un biet iubitor şi practicant al sporturilor estre… egztre… extreme. Hâc! În imagine mă puteţi vedea evoluând la proba mea preferată: proba de halbere, stilul smuls, golit şi aruncat. Adică smuls halba de pe masă, golit conţinutul în stomac şi aruncat cu halba după obraznicul ăla de ospătar care refuză să-mi mai aducă una plină pe motiv că aş fi beat, ceea ce, aşa cum arătam, hâc!, mai sus, nu-i adevărat. Hâc!
Apropo de sporturi extreme, o altă dovadă a practicării acestora pe scară largă o puteţi vedea în poza alăturată. Este vorba de proba de aruncare cu televizorul în Târnavă. Se pare că-i sport foarte la modă după introducerea taxei radio-tv pe factura de curent, dar mai ales după vizionarea programelor de Revelion. Pe vremuri aruncarea cu televizorul se practica doar ocazional, după vizionarea meciurilor de fotbal în care echipa favorită mânca bătaie.
Probabil că nu se vede prea bine ce scrie pe coşul de gunoi din imagine de-aia o să vă traduc eu. Pe coşul de gunoi scrie: “Obiectiv protejat de…” nu contează de cine. Ideea e că aceste coşuri de gunoi chiar aveau nevoie de protecţie, având în vedere că sunt victime nevinovate şi neajutorate ale agresiunilor de tot felul în fiecare noapte. Problema e că firma respectivă de securitate nu mai există, sau dacă mai există, are alt nume, deci coşurile au rămas tot neprotejate de furia vandalilor şi a celor care se întorc noaptea beţi de pe la discoteci. Opriţi violenţa împotriva coşurilor de gunoi! Nici unui coş de gunoi n-ar trebui să-i fie frică de gunoaie în propriul lui oraş!…
