In viata exista un principiul al compensatiei: cind pierzi ceva, primesti ivariabil, la schimb, altceva, intri intr-o alta dimensiune nebanuita, apare, din senin, acel echilibru misterios, care te face sa uiti pierderea si sa mergi mai departe pe alt drum, paralel, intr-o alta directie, printr-o simpla si stranie schimbare de macaz.
Doi frati, de exemplu pornesc la drum cu doua trenuri diferite in aceesi directie, dar drumurile lor se despart, pe parcurs, fiecare nimerind la alta destinatie decit cea stabilita de dinsii. Ioan Ciubotaru, de pilda, simtise de mic copil o atractie ascunsa catre lumea fascinanta a boxului. Pe la douazeci de ani se urcase in masina (un Ford, cumparat la mina a doua!), hotarit sa ajunga in capitala, unde spera sa-si indeplineasca visul, numai ca pe drum suferise un accident stupid, fiind tamponat, in plin, de alta masina. Nici el, nici femeia imprudenta, care-l tamponase, nu patisera nimic, in schimb, se indragostisera, pe loc, unul de altul, interpretind accidentul ca pe un semn al destinului. Ciubotaru nu mai ajunse la Bucuresti, cum isi propusese, ci la Ramona, intr-o localtate departe de capitala, unde se si casatorise cu ea. Accidentul acela stupid ii deviase cursul vietii intr-atit incit toate incercarile sale de mai tirziu, de a-si urma imboldul interior, se dovedisera zadarnice.
Ar fi trebuit sa reia drumul de la inceput, sa dea inapoi timpul, ceea ce era imposibil, mai ales ca drumul pe care pornise si pe care se impotmolise, disparuse. Intrase, de fapt, pe un drum fara intoarcere, devenise sclavul liberului sau arbitru, readaptat. Reversul aceluiasi principiu al compensatiei actioneaza din nou: cind cistigi ceva, pierzi invariabil si ireversibil, altceva, intri intr-o noua dimensiune, apare, din senin, acel echilibru miraculos, care iti schimba fundamental existenta…
